sâmbătă, 14 mai 2016

A treia seară culturală: Medicina pentru toți

   Serile culturale au devenit deja tradiție în organizația noastră...și cu fiecare în parte, prind tot mai mult contur, culoare și dinamism.
   A venit și rândul mediciniștilor care au încercat să explice cât se poate de simplu, subiecte pe care ei le-au învățat într-un semestru întreg sau chiar mai mult. Dacă vreți...ca și cum ai face la mixer un piure din fructe tari, pentru a fi mai ușor de asimilat. Și poate mai gustos. 
  Iulia a vorbit despre anatomia și mimica feței, cu trimiteri la rugăciune, zâmbet și plâns, toate exemplificate prin desene și voluntari. Ionuț știe de ce. 


 Maria Mețiu a explicat ce se întâmplă atunci când mâncăm o bucată de ciocolată, bineînțeles...plecând de la hormoni și ajungând la diabetul zaharat.


   Silvana a fost piesa de legătură între momențele. Și ce piesă! Chiar că o piesă. Una de teatru. Cred că Topârceanu s-ar fi distrat copios văzând-o recitând ”Bacilul tuberculos”, că noi tare ne-am mai distrat.


   Claudia ne-a introdus într-o atmosferă ”de război”. Batalionul bacteriilor contra armatei de soldați ai organismului, bine antrenați, specializați și conduși de generali, locotenenți și caporali. Adică sistemul imunologic pe înțelesul tuturor.


  Farmacista noastră mică, Ana, ne-a vorbit despre plantele medicinale ca de un izvor nesecat de sănătate atât de accesibil tuturor.
   Teo și Roberta, bineînțeles, la pachet, au vorbit despre trombocite. Mă rog...au început vorbind și au sfârșit într-o scenetă. Cert e că am reținut un lucru important: trombocitele, ca și noi, se aderă, se unesc, și formează un cheag strâns, plin de dragoste, care oprește ”hemoragia”.


   Alin a fost cel mai practic! Cu ajutorul lui Emil (la un moment dat nici noi nu mai știam dacă îl ajuta sau îl încurca defapt cu hohotele de râs pe care le stârnea) ne-a învățat tehnici de prim-ajutor. Și am exersat și practic! Cert e că acum știm exact ce trebuie să facem dacă găsim o persoană căzută pe stradă și cum să o punem în poziția laterală de siguranță. Și...să și resuscităm cât de cât. Deși sperăm să nu fie cazul.



      Mă rog...unii din noi au făcut selfie cu victima...


   

joi, 12 mai 2016

Aproape de cei în suferință

   18 Aprilie a fost pentru noi ziua dedicată celor bolnavi...ne-am îmbrăcat în „hainele de toată ziua” ale strămoșilor noștri, și-am pornit să aducem o fărâmă din veșnicia lor și în viețile celor aflați în suferință. Dar nu ne-am dus de capul nostru. Cu noi au fost Maica Domnului și Sfântul Pantelimon! Și-au alergat, sărmanii, după noi toată ziua. Mai întâi prin spital...unde, în timp ce noi cântam Paraclisul, Maica Domnului a intrat prin fiecare salon și s-a oprit la fiecare bolnav, mângâindu-l. Sfântul Pantelimon venea din urma ei, și ca un doctor puternic, îi îmbărbăta! Și în urma lor, veneam și noi, purtând cu tinerețe tot trecutul în straiele noastre. Și cu bucurie.










   Cu mare, mare grabă, dar cu sufletele încărcate, am fugit (la propriu) de la spital spre Catedrală, unde am cântat și noi în candrul unui concert caritabil pentru un băiețel de numai 4 anișori, și cu o povară mult prea mare pentru vârsta lui. 

 
   Bineînțeles, am fost însoțiți în continuare de Maica Domnului și de Sfântul Pantelimon, al cărui tropar l-am învățat la Mănăstirea Oașa  și pe care l-am cântat cu mult drag.






 

luni, 18 aprilie 2016

Cisnădioara

   Duminică. Din nou. Dar nu tot aici. Nu tot blocuri, mașini și gălăgie. Ne-am rupt pentru câteva ore de toate, ne-am luat hainele bucuriei, și-am fugit. Nu departe, ce e drept, dar am fugit. Și-am ajuns înconjurați de mult verde.

   Am participat la Sf Liturghie la Biserica din Cisnădioara, plină de copii care-ți fură atenția la sfărșitul slujbei și de oameni binevoitori.


 După masa împreună (mulțumim Cristinei Macarie și părinților ei pentru osteneala lor)...am purces frumușel spre cetate...











sâmbătă, 16 aprilie 2016

Program 18-22 aprilie

   Săpămâna aceasta va începe cu multă dragoste...vom încerca să oferim puțină primăvară și celor ce numai la asta nu se pot gândi acum. Luni de la ora 16:45 ne vom întâlni în fața Bisericuței de la Spitalul Județean pentru a porni împreună prin spital cântând Paraclisul Maicii Domnului și pentru a mângâia atât cât ne este nouă în putere suferința bolnavilor... Apoi vom fi prezenti la Catedrala Mitropolitană din Sibiu unde vom cânta în cadrul Concertului Caritabil organizat de colegii noștri din Asociația Studenți pentru Viață pentru Nicolae Alexandru...un copilaș de numai 4 anișori de are mari pobleme cu vederea și care necesită, pentru recuperare, operații costisitoare.



   Ziua de Marți vine cu bucurie mare mare pentru noooooi! Îl vom avea în mijlocul nostru pe Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa la o întâlnire de suflet. Aceasta va avea loc la ora 17 la subsolul Bisericii din Ștrand.



   Vă așteptăm cu mult drag alături de noi!

duminică, 10 aprilie 2016

Răpiți în bucurie

   Acum o săptămână, pe vremea asta, eram proaspăt ajunși de la Oașa. Toate excursiile Acasă la noi sunt...minunate, dar asta cu adevărat a avut ceva special! În rândurile următoare, poate veți descoperi și de ce...
   Trebuia să fim doar 35, dar am fost 41. Și am pornit. Spre surprinderea noastră mobilizarea din gara de la Sibiu le-a întrecut pe toate! Pentru prima oară nu întârziase nimeni și toți eram în tren cu mult înainte de a porni. Prinsesem chiar și locuri ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată!
   Fiind 1 Aprilie, vă dați seama că o asemenea ocazie de a ne distra nu putea fi lăsată neobservată, nu? Am profitat de faptul că am avut cu noi doua românce veritabile ce vorbesc germană atât de fluent încât ar putea păcăli pe oricine, sunam dintr-un capăt în celălalt al trenului (ne-am trezit chiar cu destinatarul apelului lângă noi)...și nu ne-am lăsat până ce aproape am ajuns în Sebeș. Trebuia să coborâm și parcă și acum aud: ”Am ajuns la poartă cu sicriul pe care l-ați comandat. Puteți ieși acum, vă rog?”...Și așa am ieșit noi din tren. Râzând.
   Deși de data asta am prins locuri în tren, totuși nu chiar unul lângă altul...deci trebuia să ne cunoaștem. Așteptând microbuzul ce avea să ne ducă la Oașa, am făcut cunoștință așa cum știm noi mai bine. Pe rând, fiecare și-a spus numele, și un cuvânt care îl caracterizează și începe cu inițiala numelui său: ”Eu sunt Vicențiu și de obicei sunt vorbăreț, dar acum nici să vreau nu pot fiindcă sunt răgușit”...”Eu sunt Emil și sunt cât Turnul Eiffel”


   Dacă mobilizarea în gară a fost de nota 10, când am luat o pauză în Șugag, abia dacă îi putem da  notă trecere. Dar măcar s-a lăsat cu amintiri frumoase...











   Într-un final...am ajuns și la Oașa. Am stat la masă și pe urmă am fost informați cu privire la programul din ziua următoare. Slujba avea să înceapă la 3 și Sfânta Liturghie la 6. După un subtil murmur...au început întrebările și răspunsurile: ”La cât? 3 după-amiaza?” ”La cât ziceați că începe Sfînta Liturghie?” ”Aha...bine. Ne vedem la 6 atunci.” Și cu toate astea...dacă am avut energie pentru pozne, am găsit și pentru cele bune, încât...spre surprinderea tuturor, eram toți în picioare la 3. După, nu știu câți am mai rămas în picioare fiindcă unii din noi au fost răpiți temporar, dar măcar eram împreună, în Biserică.
   Ascultările de după slujbă n-au fost destul încât să ne consume energia...așa că restul s-a risipit printre brazi. Am pornit pe munte!!! 

   Ajunși în poiană, n-am odihnit sufletele ascultând fluierul râzând și privind în jur...un peisaj ce părea întregit de sunetele ce-l umpleau. Aici, pentru a doua oară, am fost răpiți...




   Dar ne-am trezit din vis și am pornit din nou la drum! Mai greu, mai ușor, mai gâfâind, mai trăgând unii de alții...dar împreună, urcând...


   Și urcând cu greu...dar urcând, încep să apară puțin câte puțin, pe rând, bucuriile. Fiindcă numai din osteneală vine bucuria. Am ridicat privirea din pământ și am zărit...


   ...ceea ce bineînteles, merita o mică pauză și niște poze.


   Dar nu prea mult, căci am pornit din nou la drum!


(cu multă râvnă chiar...)

...pînă când...


...AM AJUUUUNS ÎN VÂRF!!!






   Și aici...ne-am pus, bineînteles, pe mâncat...



 ...împărțind tot...








...și pe pozat...





...mai apoi pe cântat, și-apoi am plecat. Dar nu înainte de a face o poză de final...


   Ați putea crede că s-a terminat...dar pentru unii abia aici a început aventura. Cum?! Cu poză...o simplă poză care apoi s-au făcut două, trei, patru...și care avea să îi coste faptul că au rămas în urmă, s-au rătăcit și...veți vedea...
   Aceștia sunt protagoniștii și acestea sunt 2 din pozele răspunzătoare de pățania lor...



   Au pornit repede în urma celorlalți...dar se pare că zăboviseră un picuț cam...mult...fiind ”răpiți” pentru a treia oară...




   Duminică dimineața, revenind cu picioarele pe pământ, ne-am îmbrăcat în mult-iubitele straie ale strămoșilor noștri...și ne-am dus la Sfânta Liturghie. Bucuria de după se poate citi foarte ușor pe chipurile noastre...











...dar nu puteam pleca înainte de a poposi și pe la lac...






   A sosit și timpul să plecăm acasă...dar nu triști că s-a terminat, ci bucuroși că s-a întâmplat! Și cu speranța că ne vom întoarce cât de curând...









 
 În drum spre casă, pe tren, ni s-a făcut cam foame...și tot ce aveam la dispoziție era o conservă de fasole, niște pâinică și fructe goji (asta până să dăm iama în pachetul Cristinei, căreia îi mulțumim că și-a făcut cu adevărat pomană cu noi!)...




...Dragoș făcând ceai în tren la o butelie, într-o singură cană...


...din care au băut apoi cei 41 de ”răpiți” (vorba unuia din ei : câte jumătate de căpăcel fiecare) împărțind, din nou, tot...


   Răpirea noastră s-a sfârșit exact așa cum a început, în gară, însă nu făcând cunoștință, ci bucurându-ne că ne-am cunoscut și că am fost ”răpiți” împreună!



   O mărturie din suflet de-a unui sechestrat în bucurie:

   ”Mi-am zis că va fi simplu să scriu despre excursia la Oașa, că ideile se vor înșirui de la sine, că inspirația va fi pe măsura sentimentelor acumulate. Dar ce să alegi, când sufletul ți-e izvor nesecat de trăiri?! Ce să alegi, când gândurile se zbat care mai de care mai jucăușe? Ce să alegi, când nu încapi, parcă, în viață, de prea multă iubire, de prea mult frumos?
   Dar… oare trebuie să alegi? Oare nu poți să reverși tuturor din preaplinul tău? Cred că asta am făcut, de fapt, la Oașa. Am fost peste tot, pentru că Cel care e Totul a fost cu noi. Am urcat pe munte, am adunat emoții și odihnit gânduri, printr-un fluier de păstor, am ajuns chiar și la mare… dar, cel mai important, am pătruns, mai mult ca oricând, poate, în noi înșine. Cred că de aceea am și simțit acea bucurie molipsitoare - pentru că am încetat să mai căutam. Nu am mai alergat după fericire, pentru că am găsit-o înlăuntrul nostru; nu am mai căutat oameni frumoși pentru sufletul nostru, pentru că i-am aflat, începând să ne căutăm pe noi înșine. Ne-am odihnit unii prin alții, ne-am bucurat unii prin alții, realizând că purtăm în noi doruri despre care nici nu știam că există, până nu am întâlnit ce ne lipsea.
   Cred că suntem, până la urmă, fiecare loc pe care îl vizităm și ne rămâne în suflet; suntem fiecare om care deschide ușile inimii cu un zâmbet, care ne cunoaște, parcă, printr-o îmbrățișare.  Suntem și fiecare moment pe care îl petrecem împreună, iar oriunde suntem împreună, suntem ACASĂ!”